Unirea Principatelor Române, Moldova și Țara Românească, a fost actul politic fundamental prin care s-au pus bazele constituirii statului național român. Aceasta s-a realizat prin alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei la 5 ianuarie 1859, urmată de alegerea lui ca domn al Țării Românești la 24 ianuarie 1859.
”Hora Unirei”, poezia scrisă de Vasile Alecsandri, a fost publicată pentru prima dată în 1856, în revista “Steaua Dunării” a lui Mihail Kogălniceanu.
Theodor Aman
Hai să dăm mână cu mână
Cei cu inimă română,
Să-nvârtim hora frăţiei
Pe pământul României!
Iarba rea din holde piară!
Piară duşmănia-n ţară !
Între noi să nu mai fie
Decât flori şi omenie!
Măi muntene, măi vecine,
Vină să te prinzi cu mine
Şi la viaţă cu unire,
Şi la moarte cu-nfrăţire!
Unde-i unul, nu-i putere
La nevoi şi la durere.
Unde-s doi, puterea creşte
Şi duşmanul nu sporeşte!
Amândoi suntem de-o mamă,
De-o făptură şi de-o seamă,
Ca doi brazi într-o tulpină,
Ca doi ochi într-o lumină.
Amândoi avem un nume,
Amândoi o soartă-n lume.
Eu ţi-s frate, tu mi-eşti frate,
În noi doi un suflet bate!
Vin' la Milcov cu grăbire
Să-1 secăm dintr-o sorbire,
Ca să treacă drumul mare
Peste-a noastre vechi hotare.
Şi să vadă sfântul soare
Într-o zi de sărbătoare
Hora noastră cea frăţească
Pe câmpia românească!
Mai puțin știut este faptul că Vasile Alecsandri a scris inițial poezia ”Hora Ardealului”, la Brașov, în anul 1848, din care a rezultat apoi ”Hora Unirei”:
Cei cu inima română,
Să-nvârtim hora frăţiei
Pe pământul României!
Ardelean, copil de munte!
Ian rădică-acum cea frunte
Şi te-nsuflă de mândrie
Că-mi eşti fiu de Românie!
Au sosit ziua dreptăţii!
Ziua sfânt-a libertăţii!
Bradu-n munte înverzeşte,
România-ntinereşte.
Ardeleni! lumea ne vede!
Muma dragă-n noi se-ncrede
Că de-acum românu-n lume
A fi vrednic de-al său nume.
Ura, fraţi, în fericire!
Ura, fraţi, într-o unire
Să-nvârtim hora frăţiei
Pe pământul României!



Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu